Acolo, atunci…
Intamplator, in asteptarea metroului, am asistat la o discutie dintre doua eleve, discutie care m-a facut sa constat ca poti trece prin viata ca un sobolan care rontaie tone de carti, dar nu pricepe nimic din ele… Amandoua erau indignate de solutia aleasa de Marin Sorescu pentru a-l salva pe Iona din captivitatea burtilor de peste: cum se face ca un autor care recomanda sinuciderea este slavit in manuale?! (Pentru cine nu-si aminteste piesa: Iona era un pescar care, dupa un timp, se descopera captiv intr-un sir nesfarsit de burti de peste. Ia cutitul, sfarteca una, sfarteca doua si daca vede el ca nu poate scapa din universul piscicol, isi sfarteca propriul abdomen…) Le dau dreptate: intr-o lume preocupata de aparente, de aici si acum, de palpabil, concret si indubitabil, cum poti sa intelegi un mesaj atat de grav, ca cel al evadarii prin spintecarea propriei burti?… Nu stiu ce sa zic… dar se pare ca in timp ce unii isi baga capul in galeata pentru a-si stinge setea, altii nu stiu sa foloseasca apa din ea decat pentru a se…ineca… Unde cauta Iona, initial, solutia eliberarii? In exterior. 
Incerca sa iasa dintr-o situatie, dar nimerea in alta. Mai mare, mai grea. De ce? Pentru simplul motiv ca nu constientizase, nu capatase experienta pentru a cauta salvarea intr-o cu totul alta directie. Adica… in interior. Dar acest gest nu inseamna interiorizare, ci cioplire, sfartecare (operatiunea e grea, dureroasa si de durata), modelare a propriei fiinte… Vor pasi in viata si vor astepta totul de la ceilalti: intelegere, iubire, liniste, ajutor. Vor sfarteca burti de peste, se vor debarasa de imputiciunea din afara lor, dar isi vor lasa propriile abdomene in putrefactie. Vor simti un miros greu, intepator, si vor crede ca ceilalti sunt de vina pentru ceea ce li se intampla. Vor pretinde totul, dar de la altii, caci ele… ce pot face? Daca nu vor primi, vor face inca o incercare… si inca una. Apoi se vor resemna: nu se poate! Sau, mai rar, dar atat de dureros pentru parinti, vor repeta gestul lui Iona. Si nu in mod simbolic, cum a facut-o acesta, ci palpabil, concret, indubitabil, acolo si atunci…
Incerca sa iasa dintr-o situatie, dar nimerea in alta. Mai mare, mai grea. De ce? Pentru simplul motiv ca nu constientizase, nu capatase experienta pentru a cauta salvarea intr-o cu totul alta directie. Adica… in interior. Dar acest gest nu inseamna interiorizare, ci cioplire, sfartecare (operatiunea e grea, dureroasa si de durata), modelare a propriei fiinte… Vor pasi in viata si vor astepta totul de la ceilalti: intelegere, iubire, liniste, ajutor. Vor sfarteca burti de peste, se vor debarasa de imputiciunea din afara lor, dar isi vor lasa propriile abdomene in putrefactie. Vor simti un miros greu, intepator, si vor crede ca ceilalti sunt de vina pentru ceea ce li se intampla. Vor pretinde totul, dar de la altii, caci ele… ce pot face? Daca nu vor primi, vor face inca o incercare… si inca una. Apoi se vor resemna: nu se poate! Sau, mai rar, dar atat de dureros pentru parinti, vor repeta gestul lui Iona. Si nu in mod simbolic, cum a facut-o acesta, ci palpabil, concret, indubitabil, acolo si atunci…
