Mai putin decat un caine
Bine ati venit. Voi scrie cateva cuvinte despre o neputinta care ma irita pentru ca-mi dovedeste slabiciunea. Nu am dependente simtuale care sa-mi domine firescul echilibrat al firii, in afara de una singura: ma delectez pana la betie cu specialitati cat mai divers condimentate si originale, mereu altceva deci. Nu cantitatea ei este aceea pe care n-o pot, din inclinare si din viciu, infrana, ci placerea pe care o traiesc cand mananc bunatati. Am asadar o putere poftitoare gresit orientata pe care sunt incapabila s-o stapanesc. Exista deci o virtute pe care-mi va fi dificil s-o dobandesc si anume aceea a cumpatarii (infranarea). (Cel putin, nu stiu cum sa va spun, stapanesc garantat si absolut patima desfranarii.) Nu ma indoiesc ca ati vazut si voi cu ochii vostri acei caini educati sa nu se atinga de mancarea aruncata de straini la botul lor. Nu se ating si pace oricat ar bali de pofta adulmecand-o. Deduc in consecinta ca vointa mea este mai mica decat a unui caine sau ca demonii placerii desarte amplifica punctul meu slab, patima gastrimarghiei (cautarea placerii de a manca, dorinta de a manca de dragul placerii, neinfranarea gurii – atunci cand se prefera mancarea fina, gustoasa si gatita cu multa grija- si a pantecelui, ceea ce nu e cazul meu pentru ca nu cantitatea ma tenteaza). Pentru ca am aceasta dependenta (ma simt bine bucurandu-ma de bunatati si ma simt rau cand nu le am) nu sunt libera. “Pentru ca-l tamaduieste pe om de pacat si de patimi si indeosebi de cele care-l tin legat de voluptate, infranarea il face pe om liber.” “Infranarea ne elibereaza pentru ca ea este in acelasi timp si doctor, si putere” (arata Sfantul Vasile cel mare). Stiti ca Leonard Cohen a stat cativa ani intr-o manastire budista si a revenit vindecat de patimile lui multe. Si cati ca el? Deci trebuie ca se poate. Vedeti voi biscuitii acestia din poza? Sa va ajute Dumnezeu sa nu-i gasiti nicaieri daca vreti sa nu cadeti in pacat. Eu ii mananc din placere si ma simt vinovata pentru asta. Fotografia profilului meu (in care port o rochita verde) este realizata in aceasta vara, aceasta este talia mea de 3-4 ani! Si nu spun aceasta din mandrie ci pentru a sublinia ca infranarea la care aspir nu vizeaza cantitatea mancarii ci cautarea placerii gustului sau.